sâmbătă, 9 ianuarie 2010

Ciuperci la cuptor umplute cu perle de branza dulce si verdeata

O reteta foarte gustoasa si versatila: poate fi un antreu, poate fi o garnitura langa o friptura, poate fi chiar un fel principal, mai "light".
Ciupercile coapte sunt foarte gustoase, iar combinatia cu perlele de branza dulce este foarte racoritoare si parfumata de amestecul de verdeturi proaspete.

Ingrediente:
-ciuperci proaspete champignon (cat de multe doriti)
-cottage cheese
-marar proaspat (puteti adauga si patrunjel)
-sare, piper
-un ardei iute rosu
-frunze de salata (si dressing) : ca decor si garnitura

Spalati si curatati ciupercile. Veti folosi doar palariile, pe care le asezati intr-o tava, le presarati cu sare si piper si introduceti tava in cuptorul incins la 180-200 de grade Celsius(depinde cat de tare va grabiti).

Le coaceti cam 15 minute (pana se umplu complet de suc).

Le scoateti din tava cat sunt calde, scurgeti sucul si le umpleti cu amestecul de perle de branza, marar tocat, piper si sare. La sfarsit le decorati cu ardei iute rosu (gustul iute merge de minune cu aceasta combinatie).

Sunt ideale si pentru un party. Sigur vor fi primele care se vor termina!
Pofta buna!