Se afișează postările cu eticheta Retete de somon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Retete de somon. Afișați toate postările

joi, 17 februarie 2011

Somon salbatic in crusta de sumac si mustar cu salata de grapefruit

Somonul in crusta de sumac si mustar este un deliciu ce merita savurat langa o salata putin mai exotica, cum ar fi cea de spanac, rucolla, grapefruit si migdale.
Asocierea aromelor creeaza un delicios invelis picant-acrisor, ce pune in evidenta si mai bine carnea suculenta a somonului salbatic.

Spalati fileurile de somon. Lasati-le sa se scurga bine. Condimentati-le cu sare marina, piper negru, putin sumac si boabe de mustar macinate.
Puneti fileurile de somon pe grill-ul incins, cu pielita in jos. Acoperiti grill-ul cu un capac, pentru ca somonul sa se patrunda si mai bine datorita aburilor formati. Focul trebuie sa fie mediu.

Amestecati 2-3 linguri de iaurt gros cu o lingura de suc de lamaie. Cand carnea de somon e aproape facuta (devine roz in 5 minute), ungeti fiecare bucata de somon cu amestecul de iaurt si apoi presarati iar un strat de boabe de mustar macinate.

Presarati si o lingurita rasa de sumac (condiment rosu, usor acrisor, specific bucatariei arabesti).

Acoperiti iar cu capacul si mai lasati inca 2-3 minute , sa fie bine facut. Observati ca nu intoarcem deloc somonul, deoarece partea de jos e protejata de pielita si nu se arde.

Cand e gata, opriti focul si lasati pestele vreo 5 minute sa se mai racoreasca. Este foarte bun cald, dar nu fierbinte.
Intre timp , faceti o salata din frunze de spanac tanar, rucolla, bucatele de grapefruit si felii de migdale. Asezonati cu un fir de ulei de masline si 2 linguri de otet de mere.

Serviti somonul caldut peste salata. Este delicios si foarte suculent (sectiunea e dovada).
Pofta buna!

miercuri, 16 februarie 2011

Somon salbatic in crusta de iaurt cu boabe de mustar, ardei iute si cimbru

Somonul este un peste deosebit, sanatos, gustos, bogat in omega 3, ideal in diete, dar si pentru mentinerea unui stil de viata sanatos. Cand gasiti somon salbatic proaspat, aveti grija sa nu-l ratati, deoarece este intr-adevar o minunatie (este mai putin gras decat cel de crescatorie si are carnea mai ferma).
O dieta care sa includa 3-4 mese de peste saptamanal este foarte indicata tuturor, asa ca e bine sa invatati sa apreciati pestele, daca vreti sa va mentineti sanatatea, frumusetea pielii si tineretea creierului si inimii voastre.
Somonul este unul din pestii cei mai indicati pentru consum. Fiind o delicatesa adevarata, il vom prepara cu cea mai mare atentie si cu ingrediente cat mai aromate, ca sa-i punem si mai bine in evidenta valoarea.
Reteta de astazi va aduce o varianta deosebita de preparare, un grill aparent simplu, dar, la finalul caruia, pestele are o delicioasa crusta de iaurt si condimente. Am folosit bobite de mustar bio pentru gustul lor deosebit (aromat-picant), fulgi de ardei iute (pentru accente spicy) si cimbru uscat pentru parfum.
Somonul in crusta de iaurt cu mustar a fost servit cu o salata de rucolla si fulgi de migdale, care a completat perfect simfonia de arome..

Spalati feliile de somon. Daca au pielita, nu o indepartati, va va ajuta la frigere.

Incingeti grill-ul si asezati feliile de somon cu pielita in jos. Condimentati somonul cu sare, piper, ardei iute, cimbru uscat, usturoi deshidratat.

In timp ce se frige, stropiti cu putin suc de lamaie.

Acum scoatem "arsenalul greu": bobitele de mustar.

Vom folosi o lingurita de boabe de mustar. Se amesteca 2-3 linguri de iaurt cu mustarul pana se omogenizeaza bine.

Dupa 3 minute de frigere, cand somonul devine roz, intoarceti feliile de somon si lasati-le un minut si pe cealalta parte.

Apoi reintoarceti-le cu partea cu pielita in jos si ungeti-le cu sosul de iaurt cu mustar.

Presarati un strat de condimente peste sos.

Lasati sa se friga inca 2-3 minute si gata.

Somonul se serveste caldut , ca sa se simta mai bine aromele.

Salata va fi simpla, din frunze de rucolla, spanac tanar si migdale feliate, cu un strop de ulei de masline sau samburi de struguri si o lingura de suc proaspat de lamaie. Presarati boabe de mustar peste farfurie, pentru a face prezentarea mai eleganta.

Si acum o sectiune delicioasa, in care se vede cat e de suculenta felia de somon.
Combinatia cu rucolla este binevenita, gustul ei usor amarui completand aroma somonului. Contrastul dintre migdalele crocante si somonul fraged este menit sa va ofere o experienta culinara desavarsita, exact ca acest somon.
Pofta buna!

marți, 8 februarie 2011

Somon la gratar cu oregano, lamaie si capere

Somonul este un peste gras, dar foarte sanatos, ideal pentru o cina copioasa, dar dietetica in acelasi timp. Preparat la grill, somonul capata un aspect dungat foarte frumos si un miros deosebit. Pestele proaspat se prepara in doar cateva minute, asa ca nu veti astepta prea mult aceasta cina delicioasa.
Aromele de lamaie, oregano si capere se combina perfect cu gustul somonului la gratar, asa ca nu va ramane decat sa asezonati dupa gust o salata verde si aveti totul pregatit.

Ingrediente:
-2 rondele de somon (pt 2 persoane)
-oregano uscat
-sare marina
-piper
-o lamaie
-2 linguri de capere
-salata verde
Spalati si stergeti bucatile de somon. Presarati sare, piper si oregano peste ele

Incingeti grill-ul si puneti bucatile de somon pe gratar. Reduceti focul la mediu si asteptati 2-3 minute sa se rumeneasca pe o parte. Intoarceti cu grija pestele si stropiti cu suc de lamaie partea care s-a rumenit deja. Lasati inca 3 minute pe grill, sa se coloreze si cealalta parte si sa fie bine facuta bucata de somon.

Se serveste cu salata verde , asezonata cu lamaie si ulei de masline (optional).

Somonul se lasa pe grill inca un minut dupa ce opriti focul, timp in care il stropiti iar cu putin suc de lamaie. Se serveste cald, presarat cu capere si decorat cu o felie de lamaie.

Pe cat de simplu e de facut, pe atat de bun este. Merita sa-l incercati! Aroma de lamaie este foarte placuta, iar combinatia cu caperele ii da o nota eleganta.
Pofta buna!

joi, 3 februarie 2011

Somon cu mustar de Dijon provensal

Somonul in crusta de mustar este un adevarat deliciu, ideal pentru o cina copioasa, dar sanatoasa si dietetica in acelasi timp. Mustar de Dijon cu aroma provensala este o varianta deosebita de mustar, de culoare portocaliu-rosiatic, care va da un gust si un parfum minunat fileului de somon.
Daca nu aveti varianta originala de mustar provensal (si e destul de posibil sa nu o gasiti in supermarketuri, deoarece este considerat o delicatesa chiar si in Franta, gasindu-se mai mult in magazinele artizanale din Dijon), nu e cazul sa renuntati la aceasta reteta deosebita, pentru ca va voi ajuta sa recreati reteta acasa (sau puteti sa folositi doar mustar de Dijon simplu).

Aceasta reteta frantuzeasca de somon este atat de apetisanta, incat te face s-o mananci din priviri. In plus , mai are si o aroma deosebita, ceea ce o face si mai irezistibila. Nu e de mirare de ce francezilor le place sa manance, sunt niste adevarati gurmanzi, dar ,in acelasi timp , isi mentin greutatea in limite normale pana la varste inaintate si sufera de mai putine boli cardio-vasculare decat restul europenilor.
Acompaniati acest somon cu un pahar de vin rosu natural (doar 125 ml, atentie, francezii asa considera ca e o masura normala), pentru un efect sigur de reducere a stresului si un plus de protectie cardiaca (evident, daca nu va este deja contraindicat consumul de alcool).

Ingrediente:
-2 fileuri de somon fara pielita (de preferat)
-sare
-piper negru
-2 linguri de mustar de Dijon provensal
sau: 2 linguri de mustar de Dijon clasic, o lingurita de otet, o lingurita de vin alb, o lingurita de suc de lamaie,o lingurita de ulei de floarea soarelui, o lingurita de pasta de rosii, o lingurita de pasta de ardei (sau ardei copti facuti piure), o lingurita de amestec provensal de plante aromatice (macinate fin), o jumatate de lingurita de patrunjel tocat marunt, o jumatate de lingurita de usturoi macinat.
-o lamaie
-salata verde si rosii pentru garnitura si decor
-frunze proaspete de busuioc pentru decor

Se spala si se sterge fiecare fileu de somon. Se aseaza intr-o tava unsa cu ulei de masline, in care ati pus si o ceasca de apa si jumatate de ceasca de vin alb.
Presarati fileurile de somon cu piper negru, foarte putina sare (deoarece si mustarul e sarat) si ungeti-le cu un strat generos de mustar de Dijon provensal. Daca nu aveti varianta originala, realizati amestecul indicat mai sus si va rezulta un mustar similar.

Lasati fielurile la temperatura camerei circa 15 minute (sa traga cat mai multe arome) si apoi acoperiti tava cu folie de aluminiu si coaceti la 180 de grade.

Dupa 20 de minute, scoateti folia si mai lasati inca 10 minute sa se rumeneasca usor crusta de mustar.
Cand scoateti fiecare fileu de somon pe farfurie, stropiti-l imediat cu suc de lamaie proaspat. Aceasta procedura va da o aroma deosebita si un luciu frumos crustei.

Decorati cu frunzulite proaspete de busuioc, adaugati o salata frumos colorata (salata verde-mov, rosii cherry) si serviti.

Si acum o sectiune delicioasa. Somonul ,cand e bine facut, se desface foarte frumos si e roz-portocaliu.

Pofta buna!

miercuri, 2 februarie 2011

Somon in crusta de boabe de mustar cu sos de iaurt, marar si castraveti

Daca va doriti o silueta de invidiat, dar si o piele stralucind de sanatate, atunci e cazul sa va imprieteniti cu somonul si salatele proaspete. Bogat in omega 3, somonul este un peste gras, dar foarte sanatos. Consumat des aduce numeroase beneficii sanatatii voastre si va ajuta sa va mentineti sau sa va recapatati greutatea ideala.
Mustarul boabe este un condiment minunat, iute-aromat, da un parfum minunat somonului, dar si ajuta arderile metabolice, fiind foarte util intr-o dieta.
Utilizat in cantitati moderate, mustarul e un stimulent benefic organismului (evident, daca nu suferiti de diverse boli la care sunt contraindicate stimulentele), care revigoreaza intr-un mod placut.
Somonul la cuptor, in crusta de boabe de mustar oregano si piper negru este atat de delicios, incat nici nu va veti da seama ca sunteti la dieta.
Acoperiti cu un sos de iaurt, marar si cubulete de castraveti, pentru a racori putin preparatul. Este o reteta foarte simpla, dar speciala ca efect vizual si gustativ, asa ca va sfatuiesc sa serviti somonul cu boabe de mustar cu o salata delicata, de spanac tanar proaspat si rosii cherry.

Spalati fileurile de somon, asezati-le intr-o tava. Adaugati apa si putin vin alb sec. Stropiti fiecare fileu cu suc de lamaie. Apoi presarati cu sare, piper, oregano, boabe de mustar.

Se acopera tava cu o folie de aluminiu si se da la cuptor, la 180 de grade, 20 de minute. Apoi scoateti folia si mai lasati sa se coaca inca 10 minute.Cand e gata, scoateti tava din cuptor si lasati pestele sa se racoreasca putin.
Asezati pe fiecare farfurie salata de spanac si rosii cherry, cate o felie de somon caldut peste salata si turnati 2 linguri de sos peste somon.

Sosul se prepara simplu: amestecati iaurt consistent cu marar tocat, cubulete de castravete, suc de lamaie si o lingurita rasa de mustar.
Decorati cu rosii cherry.
Si acum o sectiune, ca sa vedeti cum se desface somonul, semn ca e bine facut:

Pofta buna!

joi, 27 ianuarie 2011

Satay de somon

Satay de somon este una dintre cele mai delicioase si elegante moduri de a servi somonul. Originea asiatica a acestei retete aduce un plus de exotism si incita printr-o aroma neobisnuita de alune si condimente thailandeze.
Desi satay este de origine indoneziana, astazi vom face niste frigarui de somon (satay) cu arome thailandeze, care se porivesc de minune cu delicatul file de somon.

Fileul de somon (fara piele) se taie in bucati paralelipipedice.

Marinata se prepara ca in reteta de "Satay de pui" : o lingura de smantana de cocos, o lingurita de ulei de arahide, 2 linguri de sos de soia, o lingurita cu varf de ghimbir macinat, o tija de citronelle tocata, un ardei iute thailandez tocat, o ceapa verde tocata, 2 catei de usturoi macinati, sare, coaja de limetta si suc.

Se amesteca bucatile de somon cu marinata (care are consistenta unei maioneze). Se lasa sa se marineze circa 30 de minute, dar se poate si mai mult.

Betisoarele de bambus se hidrateaza cu apa rece timp de o ora, ca sa nu se arda in timpul frigerii.

Se formeaza frigaruile.

Se frig pe grill , la foc mediu.

Se intorc cand sunt rumenite si se unge partea rumenita cu marinata ramasa.

Se servesc fierbinti , cu sos de alune si salata thailandeza de castraveti.

Pofta buna!