sâmbătă, 21 august 2010

Paste integrale cu vinete

Ce ati zice de o portie de paste integrale, cu sos cremos si fin de vinete si ardei copti, delicat aromatizate cu suc proaspat de rosii, busuioc italian proaspat cules, oregano, maghiran si rozmarin? Si, daca inca nu v-am convins , atunci va spun ca voi folosi cea mai inspirata forma (dupa parerea mea) "fusilli". Aceste spirale au o capacitate fantastica de ingloba sosul, astfel incat in momentul degustarii va ofera un maxim de satisfactie: releva treptat o mare cantitate de sos si in acelasi timp incanta palatul prin relieful lor fin si arcuat.
Pentru ca vreau ca si acest sos cremos, usor dulceag ,de vinete si ardei copti, sa va surprinda prin mici detalii picante, voi arunca cateva feliute de ardei iute , din loc in loc, pentru a crea o reteta care sa va trezeasca simturile, sa fie usor digerabila, lejera si satioasa, in acelasi timp.
"Fusilli al pomodoro e melanzane" este o reteta care va ofera o mica vacanta culinara inspre insorita Italie, este plina de culoare, imbietor aromata, delicat picanta, atragatoare si apetisanta.

Coaceti 2 vinete medii, 2 ardei grasi. Decojiti legumele coapte, lasati pulpa vinetelor sa se scurga cateva ore. Apoi tocati-le bine. Incingeti putin ulei de masline, tocati marunt o ceapa mica si caliti-o cateva minute. Cand ceapa e sticloasa, adaugati vinetele si ardeii tocati. Turnati o cescuta de suc de rosii si lasati sa fiarba, amestecand mereu.

Dupa ce s-a legat bine compozitia de vinete si ardei, adaugati condimentele uscate(oregano, rozmarin, maghiran).
Intre timp, fierbeti pastele al dente.

Daca sosul de vinete e prea gros, mai adaugati o ceasca de suc de rosii gros. Adaugati sare si piper dupa gust. Sosul trebuie sa fie foarte generos, pentru ca va fi rapid absorbit de fusilli.

Dupa ce a mai fiert 3 minute cu sucul de rosii, adaugati ultimele detalii aromatice: o frunza de dafin (pentru un parfum divin), putin piper negru, basilico proaspat tocat, cateva felii de ardei iute rosu. Amestecati de cateva ori.

Scurgeti pastele fierte, treceti-le printr-un jet de apa rece si apoi adaugati-le la sos.

Amestecati bine, mai lasati totul un minut pe foc, sa fie fierbinti si apoi opriti focul.

Priviti cum capteaza lumina soarelui! O adevarata reteta estivala!
Servite calde, aceste paste va vor oferi un adevarat spectacol olfactiv.

Un regal culinar, simplu, natural, ce va arata grija voastra pentru sanatatea si buna dispozitie a familiei voastre!
Savurati-o cu cei dragi, oferiti-va un moment de relaxare, de placere, alaturi de familie sau prieteni! Nu uitati ca servirea mesei este un moment de detensionare, de hranire atat a trupului, dar si a spiritului. Profitati de aceste momente, vorbiti cu cei apropiati si nu uitati sa zambiti, sa va amuzati...
Savurati fiecare inghititura, fara sa va grabiti...Apreciati lucrurile simple din viata voastra, fiti fericiti ca le aveti si, mai ales, ca aveti cu cine sa le impartiti!

Mediteraneenii traiesc mult mai bine decat noi, au mai putine accidente cardio-vasculare, sunt mai fericiti, zambesc mai des, se bucura mai mult de fiecare lucru care le face placere, indiferent de situatia lor materiala. Aceasta cultura a Soarelui (cum imi place s-o numesc) le da un plus de vitalitate si ii face sa-si traiasca fiecare clipa din viata.
De aceea, macar atunci cand gatiti italieneste, serviti "la pasta" asa cum o fac ei. Cu bucurie, cu pofta, cu chef de viata!

Pofta buna!

P.S: O reteta buna face mancarea gustoasa, dar o atmosfera placuta la masa este ingredientul magic pentru un festin reusit!