miercuri, 2 mai 2012

Ardei iuti umpluti (Chiles jalapenos rellenos)

Ardei iuti umpluti (Chiles jalapenos rellenos)






Nici nu cred ca mai e nevoie sa va spun originea acestei retete de ardei iuti, pentru ca oricine vede un ardei iute jalapenos imediat asociaza iutimea lor cu insoritul Mexic. Chiles jalapenos sunt poate cei mai cunoscuti ardei iuti mexicani, o adevarata emblema a acestei bucatarii toride si incantatoare. Mexicanii isi iubesc ardeii iuti, ii folosesc din cele mai vechi timpuri, chiar si in ritualuri religioase, existand credinta ca se pot indeparta duhurile rele cu chile si usturoi.
La limita dintre misticism si arta culinara se afla aproape toate retetele mexicane care folosesc chiles jalapenos, dar acest antreu de ardei iuti jalapenos umpluti este de departe una dintre cele mai reprezentative retete mexicane, care merita incercata. Provocatori, colorati si cu o mantie imbietoare de bacon, acesti jalapenos si-au capatat reputatia de cel mai dorit si temut in acelasi timp antreu mexican.
Chiles jalapenos rellenos sunt un antreu " mui caliente", care are nevoie de un sos de smantana acrisoara, pentru a mai domoli fierbinteala combinatiei de chiles copti si branza topita. Invelisul crocant de costita afumata este imbietor si parfumat, dar si foarte pacalitor, deoarece , sub el, se afla inflacaratul chile jalapeno, pe care trebuie sa il gustati ca sa intelegeti cat de iute este.
Nu o sa va mint, este nevoie de mult curaj ca sa apropiati de acesti chiles, care de altfel ar parea tare draguti, dar sunt atat de iuti , incat va recomand sa va faceti curaj cu putina tequila inainte sa va apucati de prepararea lor :))
Lasand gluma la o parte, chiar sunt f iuti, deci nu faceti ca mine, adica sa ii curatati cu mainile goale, pentru ca veti simti arsuri cateva ore bune, indiferent de cat de mult v-ati spalat pe maini :) Folositi manusi pe toata perioada utilizarii lor si nu va atingeti sub nici o forma ochii sau fata si nici aliment, deoarece va deveni rapid picant, uleiurile volatile de chiles jalapenos sunt foarte patrunzatoare.
Chiles jalapenos rellenos sunt doar pentru cei cu inima neinfricata, "caliente" si un stomac fara probleme, in rest, daca aveti probleme de sanatate, va recomand sa incercati reteta in varianta ei dulce si aromata "chiles rellenos", cu ardei kapya copti, curatati si umpluti cu branza si apoi prajiti in aluat de bere sau de ou batut, foarte deliciosi si asa.


Asa arata deliciosii ardei iuti, care abia asteapta sa trezeasca senzatii tari.


Ii spalati si faceti o incizie verticala, ii deschideti si scoateti toate semintele.
Pregatiti umplura: 100 gr branza Philadelphia, sare, piper, o jumatate de ceapa verde tocata fin.



Taiati 2 felii de bacon afumat in cubulete si adaugati-le in umplutura.



Umpleti fiecare chile cu umplutura si apoi rulati 2-3 fasii de costita afumata in jurul lui.


Invelisul trebuie sa fie bine strans in jurul fiecarui chile.


O imagine de ansamblu, provocatoare:


Ii asezati intr-o tava si se dau la cuptor, la 180 de grade, aproximativ 30 minute.


Sunt gata cand costita este usor rumenita.


Se servesc fierbinti, neaparat cu un sos rece de smantana acrisoara (sau amestecati smantana cu zeama de lime).


La prima degustare, veti simti focul jalapenosilor, dar va compensa din plin costita afumata si crema de branza.


Treceti ardeiul de fiecare data prin smantana rece si gustati cate putin, asa va fi mai usor de controlat senzatia de iutime.


Dupa putin timp, si cu o bere rece mexicana cu aroma de tequila, va garantez ca va veti obisnui si nu va mai fi atat de picant.


O prima sectiune , ca sa vedeti splendoarea compozitiei...Dar acest antreu se mananca cu mana, fara cutit si furculita, tineti ardeiul de codita si muscati fara frica :)
Pofta buna!