marți, 1 mai 2012

Tort mille-feuille de ananas, ciocolata si trandafiri

Tort mille-feuille de ananas, ciocolata si trandafiri

Rascolitor, pasional, surprinzator de original, acest tort mille-feuille de ananas si ciocolata cu aroma de trandafiri este expresia pura a senzualitatii si decadentei. Adictiv si fascinant, o revolutie culinara menita sa va seduca papilele si imaginatia!
Crema de ciocolata , creatie personala, home-made, din cele mai pure ingrediente, va dezvaluie un gust unic,o combinatie intre aroma robusta a boabelor bio de cacao si tandretea esentei naturale de trandafiri. Aceasta crema de ciocolata vegana este atat de fina, matasoasa, parfumata si incitanta, incat va garantez ca nu o veti uita prea repede. Puritatea ingredientelor si pasiunea sunt ingredientele absolut necesare pentru aceasta ciocolata cremoasa, luxoasa si extrem de fascinanta.
Va recomand sa realizati acest tort-millefeuille in varianta mini, exact ca si cum ati prezenta un parfum pretios. 
Mille-feuille de ananas crud, zemos si aromat si crema de ciocolata cu aroma de trandafiri este un desert sofisticat si senzual, astfel incat va recomand sa il incercati alaturi de persoana iubita. Decorul este simplu si natural,  doar zmeura proaspata ,care revigoreaza ciocolata, si petale uscate de trandafiri comestibili, care se vor regasi ca niste accente aromatice crocante si parfumate.
Aceasta este dedicatia mea culinara pentru voi: un desert uimitor de aromat, dar foarte sanatos, si care.... Nu ingrasa!!!

Ingrediente:
-2 felii de ananas crud si rece (foarte zemos si parfumat)
-un avocado copt
-pudra de cacao bio
-2 linguri de sirop bio de agave(indice glicemic redus)
-o lingurita esenta naturala de trandafiri sau apa de trandafiri (se gaseste la raionul produse arabesti)
-petale de trandafiri comestibili
-zmeura


Se paseaza miezul unui avocado. se adauga siropul de agave, 2-3 linguri de cacao bio (sau cat de "neagra" doriti sa fie ciocolata), apa de trandafiri. Amestecati pana cand devine o crema lucioasa si matasoasa. Puneti si o picatura de esenta naturala de vanilie, pentru o nota eleganta.

Acum aranjati tortul. Puneti o felie de ananas la baza, apoi un strat generos de crema de ciocolata cu aroma de trandafiri, iar ananas, crema, decorati cu zmeura proaspata si parfumata. In final, cateva petale de trandafiri definitiveaza aceast desert.

 
Se serveste imediat.
Senzatia din timpul degustarii? O explozie de arome uimitoare, inundate de suc proaspat si racoritor de ananas si zmeura...o atingere delicata de ciocolata divina, un parfum de trandafiri care ramane persistent ca o amprenta aromatica...o tresarire plina de emotie cand descoperiti petalele crocante de trandafiri inundate de lava de ciocolata...

Ireal de bun!!! 
Pofta buna!