miercuri, 11 noiembrie 2009

Snack vegetarian "Bistro Gourmet"

Intrucat se apropie postul Craciunului, m-am gandit ca ar fi utile cateva retete rapide vegetariene. Acesta ste un sandwich inedit, foarte gustos si sanatos.
Combinatia delicioasa de carpaccio de castravete, capere, rosii uscate si proaspete, stropite cu lamaie, ulei de masline si susan, este un deliciu pe care nimieni nu il poate refuza.
Este o reteta cu influente mediteraneene si asiatice, cele doua gastronomii fiind vestite pentru promovarea unei nutritii echilibrate si foarte sanatoase.

Ingrediente:
-un sfert de bagheta integrala cu seminte
-o jumatate de castravete
-capere
-rosii uscate si proaspete cherry
-lamaie
-ulei de masline
-patrunjel
-susan alb
-optional: ciuperci pentru salata

Taiati castravetele in felii foarte subtiri si lasati-l la marinat 15 minute in putin ulei de masline, sare, suc de lamaie, susan si patrunjel tocat.

Taiati bagheta pe lungime, stropiti cu ulei de masline.

Tocati cateva capere si o rosie uscata in ulei. Puneti-le pe paine.

Asezati feliile de castravete cat mai decorativ(ca niste valuri). Presarati susan peste ele. Adaugati 1-2 capere si un cubulet de rosie uscata ca topping peste castraveti.

Decorati farfuria cu cateva rosii cherry taiate jumatati, ulei de masline, patrunjel si susan.

Este delicioasa combinatia cu salata de ciuperci cu lamaie.

Pofta buna!